Miercuri, 3 IUNIE 2020

MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020

Vă transmitem MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020.

Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c.

Update:

Declarația pe proprie răspundere și adeverințele de angajator pot fi completate și online, prin intermediu unui formular electronic, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului.

Totodată, autoritățile reamintesc faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.