Luni, 24 SEPTEMBRIE 2018

Primăria

   pasti sus

27 

     Vacanța de vară a trecut repede, iar sunetul clopoțelului a anunțat începerea unui nou an școlar. Ca de obicei, asigurarea celor mai bune condiții    în grãdinițele și școlile situate pe raza orașului nostru a reprezentat o prioritate. Astfel, am reușit sã facem și în aceastã varã lucrãri de igienizare, reparații și modernizãri la unitãțile de învãțãmânt care sunt pregãtite sã îi primeascã pe preșcolari și pe elevi. Am spus-o și cu alte ocazii, viitorul copiilor noștri depinde direct de noi, de implicarea noastrã, de felul în care înțelegem sã le asigurãm cele mai bune condiții pentru a învãța și a se forma. Eforturile noastre nu au fost zadarnice, iar rezultatele bune ale elevilor cisnãdieni ne-au demonstrate cã aici se face un învãțãmânt de calitate, cã atunci când investești în copii e imposibil sã nu se arate și roadele. Îndrãznesc sã afirm cã învãțãmântul cisnãdian este un model de bune practici, atât la nivelul procesului educațional, cât și la nivelul infrastructurii școlare. La începutul unui nou an școlar, doresc sã le adresez elevilor, învãțãtorilor, profesorilor și pãrinților mult succes, putere de mobilizare pentru a clãdi comunitãții noastre un viitor solid. Totodatã, țin sã-i felicit pe elevi, dascãli și pãrinți pentru rezultatele frumoase din anul școlar trecut, succese care sunt convins cã se vor repeta și în viitor.

 

 Primarul oraşului Cisnădie,

      Gheorghe HUJA